Kaufland dă 4.000 de lei ‘în mână’ dacă ești proaspăt absolvent și vrei să vii la ei. Ce alte lucruri mai oferă

de: Andrei Simion
11 05. 2021

Un anunț excelent a venit de la Kaufland în aceste zile. E vorba de un loc de muncă pentru tineri, iar salariile nu sunt deloc proaste. Iată la ce te poți aștepta cu oferta.

Ce propune Kaufland acum e să angajeze tineri absolvenţi de facultate. Aceștia ar trebui să cunoască limba engleză şi, preferabil, germană, să aibă permis de conducere şi să fie dispuşi la deplasări. Oraşele în care angajează stagiari sunt: Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Turda.

Propunerea Kaufland, ca salariu, e de 4.000 de lei net lunar. Postul propus de companie e de trainee instalaţii frigorifice în Bucureşti şi Trainee Facility Management la Iaşi.

Candidaţii trebuie să aibă, pe lângă studii de profil, și cunoştinţe de engleză şi să ştie să lucreze în Microsoft Office. Se califică pentru aceste posturi oameni cu spirit antreprenorial, buni coordonatori şi organizatori, notează Economica. Kaufland caută oameni care au permis categoria B și care sunt dispuşi la deplasări în interes de serviciu, în jumătate din timpul de muncă.

Kaufland recrutează și pentru Ploiești și Turda

Pentru postul de trainee la centrele logistice din Ploieşti şi Turda, Kaufland caută absolvenţi de studii superioare, care pot înţelege şi interpreta date şi indicatori de performanţă, care sunt dispuşi să lucreze în schimburi şi au permis de conducere.

Cei care sunt tentați e bine să știe că sunt avantajaţi la angajare cei care au cunoştinţe avansate de Excel şi cunoştinţe SAP. Se califică pentru acest post absolvenţi sau studenţi în an termin la facultăţi cu profil tehnic, care ştiu să lucreze în Word, Excel, PowerPoint, care cunosc limba engleză şi, preferabil, germană. Sunt eligibili pentru acest post candidaţi care sunt buni negociatori, organizatori şi coordonatori.

Angajatorul oferă oamenilor selectaţi pe posturile antemenţionate şi tichete de masă, şi asigurări voluntare de sănătate. Și poate fi o oportunitate excelentă pentru a debuta în câmpul muncii.